• Facebook
  • Contact
  • Newsletter
  • Rss
  • Cariere

Anunț privind perioada de depunere a contestațiilor ca urmare a finalizării etapei de evaluare tehnico financiară pentru proiectele depuse pe Acțiunea: 1.1.2, tip de proiect: Proiecte de tip Cloud și de infrastructuri masive de date

 

 

În conformitate cu prevederile legii nr. 554 din 2 decembrie 2004 privind contenciosul administrativ, Capitolul II Procedura de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ, articolul 7, alineatul (1)

 

„Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului”

 

Având în vedere cele de mai sus, aplicanții sunt invitați să depună eventualele contestații în termen de maxim 30 de zile de la data transmiterii notificării privind rezultatul evaluării tehnice și financiare prin intermediul sistemului informatic MySMIS.

 

Modificat la: 2019-11-26 18:14:00